Ambiția unui junior
Îmi aduc aminte din perioada când eram prin primul an de activitate ca inginer software, mă loveam de tot felul de probleme abstracte pe care mă chinuiam să le rezolv.
Nu înțelege greșit, nu mă refer la probleme de genul “cum centrez un div”, ci probleme mai complicate, în special legate de infrastructură, că partea de dezvoltare e, în general, mai ușoară și mai plăcută.
Probleme de conectivitate, de exemplu, între mai multe mașini virtuale folosite drept medii de testare pentru diferite cazuri specifice. Probleme de configurare a unor servicii despre care aproape nimeni din echipă sau companie nu mai știa nimic.
În general, problemele pentru care încerci să găsești primul o rezolvare sunt cele mai complicate și dureroase.
Personal, am avut întotdeauna ambiția să ajung cât mai aproape de rezolvare sau să găsesc chiar eu soluția. Dar trebuie să fie totuși un echilibru între găsirea soluției și timpul petrecut pentru asta, așa că uite un sfat pe care ți-l dau chiar acum: nu cere ajutor din prima. E foarte neplăcut pentru cineva să-și întrerupă fluxul muncii pentru a te ajuta pe tine să rezolvi o problemă ce era la două căutări pe Google distanță.
Fă tot efortul de care e nevoie și epuizează toate ideile care îți vin până să ceri ajutor, dar fă-o în așa fel încât să nu dureze zile sau săptămâni la rând. Învață când să spui stop și să ceri ajutor, astfel încât să nu te blochezi complet și să irosești perioade lungi de timp. În general, echipa trebuie să arate că progresează și asta se întâmplă doar dacă fiecare membru e eficient.
O să te prinzi din mers cum să balansezi lucrurile astea, dar ține cont de sfatul ăsta, dacă ți se pare că deja ești frustrat și simți că nu mai poți progresa, cere ajutor.
Mitul “seniorii știu tot”
Când ești în situațiile astea, se întâmplă de multe ori să vină cineva să te ajute și să găsească o soluție la problema ta în 30 de minute, iar tu petrecusei câteva zile fără rezultat.
Uneori o să te simți prost și o să ți se accentueze imediat sindromul impostorului, pentru că te gândești că nu ai fi ajuns niciodată la soluția respectivă de unul singur.
Alteori, o să te simți tot prost, pentru că soluția la problemă era atât de simplă și nu îți dai seama cum de nu te-ai gândit și tu la asta.
Dar e ok, face parte din proces, așa înveți, așa a învățat toată lumea, pentru că nimeni nu știe tot în domeniul ăsta. Nimeni nu știe tot aproape în niciun domeniu, cu atât mai mult un domeniu atât de complex precum ingineria software.
Deși o să întâlnești în domeniu oameni remarcabili care îți vor da impresia că știu absolut tot, pentru că de fiecare dată îți rezolvă problemele cu o lejeritate de invidiat și vin cu soluții inovative, vreau să fii convins că nimeni nu “știe tot”.
Sunt persoane mai sus pe scara seniorității și e normal să știe mai multe decât tine, așa cum și tu, la rândul tău, ai putea să ajuți pe alții care sunt cu mult mai puțin experimentați.
Problemele nu devin mai ușoare
Ai putea crede că atunci când ajungi la nivelul ăla de lejeritate în a rezolva problemele, totul devine trivial. Job-ul îți intră în reflex și vei putea face majoritatea lucrurilor pe pilot automat.
Am vești proaste aici, pentru că în realitate, cu cât devii mai senior, cu atât problemele devin mai mari și mai complicate.
E ca într-un joc video în care, pe măsură ce crești în level, cu atât și monștrii cu care te lupți devin mai puternici.
E o luptă continuă, pe care va trebui s-o duci toată cariera ta, dar ăsta e și un semn bun. Faptul că încă sunt lucruri de făcut care te pun în dificultate e un indicator că încă înveți și așa vei vrea să te menții.
Vei învăța cu timpul să accepți că lucrurile dificile pe care le ai de făcut fac parte din job și că de-asta nu toată lumea poate fi inginer software. Vei învăța cum să ataci problemele din diferite unghiuri, să prioritizezi, să știi unde și cum să cauți, pe cine și când să contactezi atunci când e nevoie.
“Bara” dificultății se ridică constant deasupra abilităților tale și ăsta e un lucru bun.
Confortul e un semnal de alarmă
Dacă în schimb nu simți asta, din contră, simți că după câțiva ani de lucru pe un proiect, sau într-o companie, lucrurile au devenit mai lejere și nu mai ai nevoie de atât de multă energie mentală pentru a lucra, ăsta ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru tine.
Poate e greu de crezut, dar într-o industrie atât de competitivă cum este ingineria software, nu-ți permiți să devii confortabil. Vrei să fii mereu o versiune mai bună decât erai ieri, pentru a rămâne relevant și dorit. Un inginer software de care un proiect este dependent are cea mai puternică pârghie la îndemână, atât pentru a crește pe scara ierarhică, dar implicit și financiar.
Trebuie să mă crezi pe cuvânt când îți spun că nimeni nu vrea să piardă un om cheie din echipă și atunci vei beneficia mereu, atât financiar cât și de suport din partea managementului companiei la care lucrezi.
Am cunoscut în trecut oameni care erau de 15+ ani în aceeași companie și puteam să-mi dau seama imediat că sunt de mult acolo, pentru că știau toate procesele și pe toată lumea.
Îmi puteam da seama destul de ușor și de faptul ca nivelul lor tehnic era unul destul de scăzut, tocmai din cauza “longevității” în compania respectivă. Știu, pare neintuitiv, dar din păcate asta e realitatea.
Concluzie
Ingineria software e un domeniu extrem de competitiv unde trebuie să evoluezi mereu pentru a te menține relevant, dar vine și cu câteva capcane pe care ar trebui să le eviți.
- Când ești junior sau entry-level încearcă să treci singur peste blocaje înainte să ceri ajutor.
- Nici seniorii nu știu tot, indiferent de nivelul lor de experiență, doar că știu mai bine cum să trateze necunoscutele, unde și cum să caute etc.
- Problemele nu devin mai ușoare pe măsură ce prinzi mai multă experiență, din contră.
- Evită starea de confort, semnalul că te plafonezi și ăsta e ultimul lucru pe care ți-l dorești.
Atât pentru azi, pe data viitoare.